Este dificil sa vorbim despre originea si istoria Taijiquan-ului (Tai Chi Chuan-ului) in termeni exacti.

Desi este vorba despre o practica straveche, denumirea de Taijiquan a inceput sa fie utilizata mult mai tarziu.

Pentru a intelege mai bine sa urmarim cateva momente si directii semnificative din istoria Taijiquan-ului.

Este posibil ca inceputurile acestei practici sa fie in perioada dinastiei Tang (618-907), cand era cunoscuta doar in cateva locuri ale Chinei.

Trei mari personalitati se mentioneaza in istorie ca fiind posibili intemeietori ai practicii Taijiquan: Xu Xuan Ping (dinastia Tang), Zhang San Feng (sfarsitul dinastiei Song, 1127-1279) si Wang Zhong Yue (dinastia Ming, 1368-1644).

Despre perioadele in care acestia au trait exista relatari diferite, de asemenea intre aceste perioade de timp exista portiuni necunoscute de pana la sute de ani.

Ce se stie cu siguranta este ca aparitia si dezvoltarea Taijiquan-ului a avut loc pe un “pamant” pe deplin pregatit. Experienta si cunostintele apartinand a trei curente importante ale culturii chineze au mers mana in mana cu Taijiquan-ul. Este vorba despre medicina, artele martiale si filozofia taoista.

Influenta filozofiei a constituit piatra de temelie in crearea artei Taijiquan-ului. De aceea, Taijiquan-ul este descris ca fiind o sinteza a gandirii si intelepciunii taoiste.

In ceea ce priveste posibilii fondatori ai Taijiquan-ului, in perioada dinastiei Tang s-a remarcat un filozof taoist si artist martial, pe nume Xu Xuan Ping. Nu se cunosc prea multe despre Xu Xuan Ping, totusi este amintit aici pentru ca formele sale de miscare contineau posturi asemanatoare celor din Taijiquan-ul de astazi, ca de exemplu “Biciul” sau “Mana canta la titera”. De asemenea, sistemul sau de practici respecta principiile Scolii interne (Nei Jia), la care alaturi de Taijiquan au aparut mai tarziu Bagua si Xing Yi.

Scoala interna, Nei Jia s-a dezvoltat din artele martiale chinezesti si s-a cristalizat ca stil aparte, stilul intern din Muntii Wudang, loc considerat ca fiind leaganul sau originea asa-numitelor arte martiale interne. Principiul de baza al artelor martiale interne era : un corp puternic si sanatos, care invinge prin relaxarea mintii si forta intelepciunii.

Zhang San Feng este personalitatea cea mai remarcabila din istoria fondarii Taijiquan-ului. Desi nu exista nici un fel de document istoric scris cu privire la viata acestuia, ramane totusi cea mai importanta referinta atunci cand vorbim despre istoria si filozofia Taijiquan-ului. Caracterizarea sa cea mai generala intalnita in majoritatea surselor era ca fiind legendarul, misteriosul sau nemuritorul calugar taoist de pe muntele Wudang.

Se spune ca era un insemnat maestru taoist, filozof, expert in artele martiale ale acelor vremuri, dar si cu vaste cunostinte in domeniul practicilor pentru sanatate, fiind renumit pentru capacitatile sale de vindecare.

Dar cel mai important aspect al vietii sale se refera la felul in care a integrat principiile alchimiei interne in practica martiala din Muntii Wudang, dobandind imaginea de intemeietor al artelor martiale din acele locuri devenite azi legendare.

Cautarile de alchimie sunt insa foarte vechi, ele dateaza inca de la inceputurile civilizatiei chineze. Multi dintre imparatii Chinei au incercat sa gaseasca nemurirea prin intermediul alchimistilor din acele vremuri. Inteleptii taoisti ai secolului VI sunt primii care si-au indreptat atentia de la cautarea exterioara a unui elixir material la cautarea unui elixir interior, identificand aurul cu constiinta.

Astfel se spune ca, Wang Chong Yang, un fost ofiter militar, in jurul anului 1159 a fost initiat in alchimia interna – Neidan, intr-un mod miraculos si misterios. Aceasta invatatura i-a schimbat complet viata. El a pus bazele unei scoli, numita Scoala Realitatii Complete, care a devenit cea mai importanta scoala spirituala din China premoderna. A avut sapte discipoli, cunoscuti ca “Cei sapte perfecti ai Nordului”, printre care si o femeie – Sun Bu Er, cea care a readus la viata calea transformarii feminine, prin invatatura numita nudan – alchimia interna feminina.

Perioada de maxima inflorire a Scolii Realitatii Completea fost la inceputul dinastiei Yuan (1271-1368), cand numarul de discipoli si temple pentru practica a crescut foarte mult. Muntii Wudang erau in acea perioada centrul acestei scoli. De aceea, unele surse spun ca Zhang San Feng ar fi fost initiat in tainele alchimiei si in toata invatatura sa de mai tarziu de catre unul dintre discipolii acelei scoli, discipol devenit un nemuritor al muntilor Wudang.

Si mai departe se spune despre Zhang San Feng ca, in timp ce incerca sa descifreze tainele nemuririi si alte mistere ale taoismului, a avut inspiratia ca in acelasi timp sa contemple natura vie, sa-i observe firescul. Intr-o zi a surprins o lupta intre un sarpe si o pasare, fiind uimit sa vada in atacurile si contraatacurile celor doua vietati o manifestare perfecta a yang-ului si yin-ului si a relatiei celor doua. Mai mult, unele surse spun ca in acea lupta a invins sarpele prin flexibilitatea corpului, usurinta si continuitatea miscarii. Toate acestea au fost adevarate revelatii despre principiul armoniei contrariilor si l-au inspirat pe Zhang San Feng in crearea asa-numitului box intern de pe muntele Wudang, din care mai tarziu isi face aparitia Taijiquan-ul.

Zhang San Feng este o figura legendara, dar a inspirat de-a lungul timpului marii maestrii de Taijiquan si nu numai. El ramane in amintirea oamenilor si a Taijiquan-ului ca o fiinta realizata spiritual si foarte aparte ca infatisare: un om cu ochi mari, urechi enorme si par lung impletit in coc, care purta o singura haina, fie iarna, fie vara si care se catara pe munti de parca zbura. In felul acesta se spune ca “s-a aratat” nemuritorul Zhang San Feng de pe muntele Wudang, pana in secolul al 18 lea.

Statuia sa de la templul “Norilor purpurii” din Muntii Wudang este astazi pentru noi un loc de intalnire magic cu timpurile misterioase in care Taijiquan-ul a inceput sa prinda contur si cu spiritul viu al acestei minunate arte.

Wang Zhong Yue, al treilea posibil intemeietor al Taijiquan-ului, a fost un remarcabil General al Armatei dinastiei Ming. Valoarea sa in aceasta istorie consta intr-o lucrare clasica, care a constituit un ghid de inspiratie pentru generatii de practicanti.

In incheiere, ce se poate spune cu siguranta este ca Taijiquan-ul nu s-a transmis doar pe una dintre aceste linii, mai degraba se poate afirma ca o asemenea invatatura este rezultatul unei evolutii la intretaierea mai multor influente.

Cat despre originea sa, concluzia ar fi ca se afla intr-un trecut foarte indepartat, in cunoasterea si experienta unor mari intelepti ai lumii, cum ar fi Lao Zi sau Zhuang Zi, care au influentat nu numai istoria Taijiquan-ului, dar si alte domenii ale culturii si civilizatiei omenirii.