Este cel mai vechi stil de Taijiquan (Tai Chi Chuan) cunoscut.

La inceputurile sale, acest stil era predat sub forma unei arte martiale cu caracter secret, doar in cadrul familiei Chen, din satul care-i purta numele – Chenjiagou, provincia Henan. De aceea, acest stil mai era cunoscut si sub numele de “boxul familiei Chen”.

Formarea boxului Chen ca arta interna ii apartine lui Chen Wang Ting, maestrul celei de-a 9 a generatii a familiei Chen. Fost ofiter al armatei dinastiei Ming, acesta si-a utilizat pregatirea militara in crearea unui stil propriu, pe care sa-l predea membrilor familiei Chen. In scrierile vechi este evident insa faptul ca, Chen Wang Ting era familiarizat cu notiuni de alchimie interna, pe care le-a folosit atunci cand a creat stilul Chen de Taijiquan. Cine sau ce l-a inspirat in crearea artei sale nu se stie cu exactitate. In mod cert a existat o influenta taoista, in unele scrieri chiar se face referire la un anume pelerin taoist misterios. Din unele surse reiese ca este posibil ca o mare influenta s-o fi avut Wang Zhong Yue, mentionat ca o personalitate de seama in istoria fondarii Taijiquan-ului. Oricare ar fi aceasta influenta, Chen Wang Ting ramane in istorie ca intemeietorul stilului Chen, ca stil propriu. El a dus dincolo de maiestrie toate invataturile primite.

In urmatoarele trei secole o mare parte din secventele boxului Taiji ale lui Chen Wang Ting s-au pierdut, altele au suferit modificari. De transmiterea mai departe a acestui stil sunt legate mai multe nume, cel mai de seama fiind Chen Chang Xing (1771-1853, a 14 a generatie), pana la care stilul Chen a fost transmis doar in cadrul familiei. Chen Chang Xing a invatat pentru prima data pe cineva din afara familiei si anume Yang Lu Chan.

Se spune, conform unei scrieri apartinand lui Li Yi Yu (1832-1892) ca, Chen Chang Xing a fost elevul lui Jiang Fa. Acesta din urma nu facea parte din familia Chen, dar a avut o contributie remarcabila in imbunatatirea boxului familiei Chen. Se spune ca Jiang Fa a studiat cu Wang Zhong Yue (iata ca apare din nou acest nume in istoria Chen-ului), care la randul sau a fost antrenat in arta Taijiquan-ului de catre un practicant al boxului intern de pe muntele Wudang. Dupa cum stim din majoritatea relatarilor, creatorul acestui box intern este Zhang San Feng, taoistul nemuritor al muntilor Wudang.

Se poate spune in concluzie ca, Zhang San Feng este personalitatea care a lasat impresia cea mai puternica in istoria Taijiquan-ului, deci si a stilului familiei Chen.